COMUNICAT DE PRESĂ
DSVSA BISTRIŢA – NĂSĂUD demarează acţiunile specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale
În scopul prevenirii apariţiei toxinfecţiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale, când în mod tradiţional consumul unor cantităţi de alimente de origine animală creşte, DSVSA-BN a dispus măsuri specifice, precum şi intensificarea controalelor oficiale, în vederea verificării condiţiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de miel şi ouale destinate consumului uman, alături de alte alimente de origine animală, cu scopul de a prevenii apariţia toxiinfecţiilor alimentare.
În perioada 05.03.2018 – 07.04.2018 (premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice și Ortodoxe) este asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică, la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud (DSVSA) şi la circumscripţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (CSVA).
Rugăm consumatorii să sesizeze, la numărul de telefon 0263/224974, orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Controalele urmăresc respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, abatoarele și centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranșare a cărnii, unitățile de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală, precum și în unitățile de vânzare cu amănuntul şi în unităţile de alimentaţie publică.
Pentru eficientizarea acestor acţiuni, medicii veterinari vor solicita, ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorităţi competente judeţene/locale (IPJ, IJJ, Primării, Instituţia Prefectului, ANAF, ANPC, MS etc) în vederea organizării unor acţiuni comune de control, în limita competenţelor stabilite prin legislaţia în vigoare şi în baza protocoalelor de colaborare încheiate.
Sacrificarea mieilor se va realiza în unităţi de abatorizare, autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de ovine şi publicate pe site-ul ANSVSA şi, în cazuri excepţionale, în centre de sacrificare autorizate temporar.
Rugăm primăriile să notifice, până la data de 14.03.2018, în scris, intenţia amenajării temporare a unor spaţii pentru sacrificarea şi prelucrarea primară (jupuire şi eviscerare parţială) a mieilor şi iezilor.
Funcţionarea centrelor de sacrificare a mieilor va fi permisă numai în perioada 15 – 31 martie 2018 (premergătoare Paștelui catolic), respectiv în perioada 22 martie – 7 aprilie 2018 (premergătoare Paștelui ortodox), între orele 07ºº-17 ºº, sub supraveghere sanitară veterinară.
Mieii destinaţi sacrificării trebuie să fie identificaţi cu două crotalii în exploataţia de origine.
Transportul mieilor spre locul de sacrificare sau către târgurile de animale se face numai cu mijloace de transport autorizate sanitar veterinar şi însoţiţi de documente sanitare veterinare (formular de mişcare, certificat de sănătate şi document privind lanţul alimentar).
Ouăle trebuie să fie marcate cu codul producătorului și să provină din centre de ambalare ouă. Transportul ouălor trebuie efectuat numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar, iar pe întreaga perioadă de depozitare și comercializare trebuie asigurate condiții de temperatură și igienă corespunzătoare. Este interzisă comercializarea ouălor care nu sunt marcate cu codul producătorului precum şi a ouălor cu coaja crăpată sau lovită.
În toate pieţele agro-alimentare din judet şi în alte locuri special amenajate în care vor fi valorificate carnea şi celelalte produse de origine animală, se va asigura personal de specialitate.
Recomandăm consumatorilor achiziţionarea cărnii de miel numai din locuri sau spaţii autorizate şi supravegheate sanitar veterinar care, prin programul de control implementat de către inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, garantează că acestea provin din abatoare autorizate, unde este asigurată asistenţa sanitară veterinară permanentă.
Director executiv,
Dr. BOGOLIN IOAN