Condiţii care trebuie respectate de către proprietarii de animale în caz de temperaturi ridicate şi/sau inundaţii

COMUNICAT DE PRESĂ

 

CONDIŢII CARE TREBUIE RESPECTATE DE CĂTRE PROPRIETARII DE ANIMALE ÎN CAZ DE TEMPERATURI RIDICATE ŞI/SAU INUNDAŢII

 

 

  1. Recomandări pentru temperaturi ridicate:
  • Este esenţial să se ofere animalelor apă curată şi rece, precum şi zone de umbră;
  • Pe perioadele călduroase mai lungi, în special animalele tinere, bătrâne şi cele bolnave, trebuie protejate de razele puternice ale soarelui prin menţinerea lor în adăposturi;
  • Unele semne ale stresului termic la animale provocat de temperaturile ridicate sunt: gâfâitul, consumul cresut de apă, creşterea frecvenţei respiratorii, lipsa poftei de mâncare, letargie, salivaţie abundentă şi, în cazuri grave, pierderea conştienţei. În astfel de cazuri, se pot lua următoarele măsuri pentru a le reduce temperatura corporală: mutarea imediată a animalelor la umbră, preferabil într-o zonă unde aerul circulă, stropirea cu apă rece, mai ales în zona picioarelor, reducerea densităţii pentru a le permite să se aşeze. În cazul în care animalele nu dau semne de revenire în urma stresului termic, trebuie să se contacteze medicul veterinar;
  • Hrănirea animalelor în perioadele caniculare se recomandă a se face dimineaţa şi seara când temperaturile sunt mai scăzute.

 

  1. Recomandări în caz de inundaţii:
  • Proprietarii de animale pot afla dacă zona în care cresc animale este încadrată în categoria pentru risc de inundaţii prin intermediul instituţiilor competente, totodată se recomandă urmărirea comunicatelor oficiale care vizează riscurile de inundaţie;
  • În timpul şi după producerea de inundaţii, apa de canal, gunoiul de grajd şi substanţele chimice pot polua apa, ceea ce duce de obicei la infectarea animalelor care o consumă. În acest caz, trebuie solicitate informaţii din partea medicului veterinar cu privire la potabilitatea apei.